Home » D:News » COVID-19 continuă să îi uimească pe medici. Cum a reuşit să se reactiveze la pacienţi tratați cu antiviral?

COVID-19 continuă să îi uimească pe medici. Cum a reuşit să se reactiveze la pacienţi tratați cu antiviral?

COVID-19 continuă să îi uimească pe medici. Cum a reuşit să se reactiveze la pacienţi tratați cu antiviral?
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 02.05.2022

Medicii sunt nedumeriți după ce COVID a revenit la unii pacienți care au primit tratament antiviral. Pfizer rămâne încrezător în eficacitatea medicamentului în ceea ce privește prevenirea formelor severe.

Erin Blakeney, o cercetătoare în vârstă de 43 de ani de la Școala de Nursing a Universității din Washington, este o supraviețuitoare a cancerului la sân. Atât Blakeney, cât și soțul ei sunt complet vaccinați. Ea ia medicamente pentru a preveni o recidivă a cancerului și a pierdut un membru al familiei din cauza COVID în noiembrie 2020.

La doar câteva zile după ce ea și soțul ei au participat la o slujbă de comemorare la sfârșitul lunii martie, purtând măști KN95, însă mulți dintre cei prezenți nu purtau, chiar dacă slujba s-a întins pe 90 de minute, a fost testată pozitiv pe 3 aprilie. A contactat un medic și a primit o rețetă pentru un medicament antiviral Covid-19, Paxlovid.

„Există o mulțime de explicații potențiale pentru ceea ce se întâmplă”

Blakeney știa că, pentru ca Paxlovid să fie eficient, trebuia să îl ia din timp, la câteva zile de la apariția simptomelor. Asta a făcut ea și soțul ei. Amândoi au avut simptome ușoare, a terminat tratamentul și a doua zi a fost testată negativ. Femeia a crezut că a terminat cu COVID cel puțin pentru câteva luni, însă după doar 3 zile a început din nou să aibă simptome și atât ea, cât și soțul eu au avut din nou teste pozitive, transmite CNN.

Nici Dr. Michael Charness, neurolog la Spitalul Brigham and Women’s din Boston, nu auzise de fenomen până când nu l-a văzut cu ochii lui. Pacientul său era un bărbat de 71 de ani cu astm care a început să ia Paxlovid în prima zi în care a avut simptome din cauza vârstei sale și a afecțiunii medicale subiacente.

Medicamentul a funcționat rapid. A doua zi, simptomele pacientului său au dispărut aproape complet. Pacientul a terminat pastilele după 5 zile, iar în ziua a 7-a a avut rezultate negative la testele de acasă. În a 9-a după primul test pozitiv, simptomele bărbatului – inclusiv nasul care curgea, durerea de gât și respirația șuierătoare – au revenit. El a fost testat pozitiv încă o dată.

„În acest moment, aș spune că este doar un pic misterios”, a spus Charness, scrie Mediafax. „Există o mulțime de explicații potențiale pentru ceea ce se întâmplă. Toate sunt speculații și trebuie să fie mult mai bine studiat”.

Paxlovid, o combinație de două medicamente antivirale

Paxlovid, produs de Pfizer, este o combinație de două medicamente antivirale. Administrația americană pentru Medicamente l-a autorizat pentru utilizare de urgență în luna decembrie, după ce un studiu clinic a constatat că un tratament de 5 zile a redus cu 88% riscul de spitalizare sau de deces la persoanele nevaccinate cu risc ridicat de forme grave ale COVID.

Mulți din sistemul de sănătate au salutat Paxlovid ca fiind un pas revoluționar, deoarece era eficient și convenabil și avea potențialul de a ține oamenii departe de spital.

Săptămâna trecută însă, Charness a detaliat revenirea infecției la pacientul său după Paxlovid. Colegii săi l-au îndemnat să se alăture rețelelor de socializare după ce au văzut alte rapoarte despre recidive la pacienții care luau acest medicament.

Pacientul său, care a fost complet vaccinat și avea o stare generală bună de sănătate, a avut COVID de mai multe ori, astfel că Charness și colegii săi au secvențiat genomul coronavirusului. Virusul a fost același pe tot parcursul infecției, ceea ce înseamnă că nu a fost vorba de o reinfecție. Și nu s-a găsit nicio mutație care să se fi dezvoltat brusc, deci virusul nu s-a schimbat brusc pentru a dezvolta rezistență la medicamente.

Fenomenul a fost constatat într-un procent mic de cazuri

Charness a adăugat că intenția sa nu este aceea de a speria oamenii să nu mai ia Paxlovid, care s-a dovedit a fi extrem de eficient pentru a împiedica cazurile ușoare să devină grave sau chiar mortale.

FDA a remarcat aceste cazuri de reîmbolnăvire în propria sa analiză a datelor din studiile clinice. Fenomenul a fost constatat într-un procent mic de cazuri, la aproximativ 10 până la 14 zile după începerea tratamentului cu Paxlovid. Nu este clar cât de frecvente pot fi acestea. Un studiu clinic al medicamentului este încă în curs de desfășurare.

Într-o declarație pentru CNN, Pfizer a precizat că, în cadrul studiului clinic, un număr mic de pacienți, atât din grupul care a luat pastile placebo, cât și din grupul care a luat Paxlovid, au înregistrat încărcături virale mai mari la 10-14 zile după începerea tratamentului, comparativ cu încărcăturile virale din ziua 5.

Deoarece cercetătorii au observat acest fenomen la ambele grupuri, compania nu crede că este legat de medicament. De asemenea, aceștia nu au observat nicio legătură între încărcătura virală a pacienților și boala severă ulterioară.

„Rămânem încrezători în eficacitatea clinică a acestui medicament în ceea ce privește prevenirea formelor severe ale COVID la pacienții cu risc ridicat”, a declarat compania într-un comunicat.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice